Apă cu hidrogen vs apă minerală: lucruri diferite, dar se pot combina?

Apă minerală și apă cu hidrogen nu sunt categorii concurente și niciuna nu o înlocuiește pe cealaltă prin definiție. Apa minerală descrie de unde provine apa și ce conține deja: o anumită sursă subterană protejată, cu un profil mineral care trebuie să rămână neschimbat de la sursă până în sticlă. Apa cu hidrogen descrie ceva măsurat în timp real, într-un anumit pahar: cantitatea de hidrogen molecular (H2) gazos dizolvată în apa respectivă, exprimată în părți per miliard (ppb). O sticlă de apă minerală poate deveni apă minerală îmbogățită cu hidrogen după dizolvarea gazului H2 în apă, iar acest proces nu modifică și nu înlocuiește conținutul de minerale care o definește ca apă minerală. Când separi cele două întrebări la care răspund, comparația nu mai este o competiție, ci devine o întrebare practică despre ce se întâmplă când le combini.

• Baze diferite, criterii diferite: apa minerală este definită de o sursă protejată și de un profil mineral stabil; apa cu hidrogen este definită de gazul H2 dizolvat, care se pierde treptat din orice apă, indiferent de conținutul ei de minerale.
• Compatibilitatea depinde de conductivitate, nu de calitate: o sticlă bazată pe electroliză are nevoie de o anumită cantitate de minerale dizolvate pentru a conduce curentul care produce hidrogen, așa că este proiectată pentru un interval mineral moderat și specific, nu pentru apă pură sau cu un conținut ridicat de minerale.
• Majoritatea apelor minerale nu se încadrează în acest interval: producătorul unei sticle comparabile cu electroliză asociază apa bogată în minerale cu depunerile pe plăci și cu o durată de viață mai scurtă; este o problemă de întreținere, nu o defecțiune după o singură utilizare.
• O tabletă funcționează diferit: o tabletă pe bază de magneziu reacționează direct cu apa, în loc să treacă un curent electric prin ea, așa că poate adăuga hidrogen într-un pahar cu apă minerală fără problema conductivității.

Două lucruri diferite, măsurate în două moduri diferite

Când două produse sunt comparate de parcă ar face parte din aceeași categorie, de obicei termenii sunt interpretați prin prisma unei singure întrebări, deși răspund la două întrebări diferite. Apa minerală răspunde la întrebarea „De unde provine această apă și ce conține în mod natural?”. Apa cu hidrogen răspunde la întrebarea „Cât gaz H2 dizolvat conține apa în acest moment?”. Prima ține de origine și compoziție, stabilite la sursă și protejate prin reglementări. A doua ține de un gaz pe care îl poate conține aproape orice apă — de la cea de la robinet la cea filtrată, distilată sau minerală — după ce este dizolvat în ea; în timp, gazul se pierde treptat din apă, indiferent de mineralele pe care le conține. De aceea, apa minerală poate deveni apă minerală îmbogățită cu hidrogen fără să înceteze să fie apă minerală: adăugarea hidrogenului dizolvat nu afectează compoziția minerală care a făcut-o să ajungă pe raft.

Ce îți spune, de fapt, eticheta unei ape minerale

Apa minerală de pe raft este definită mai puțin de brandingul creativ și mai mult de un set destul de strict de reguli privind locul de proveniență și ce i se poate face înainte de a ajunge în sticlă. Conform normelor derivate din legislația UE privind apa minerală naturală, apa trebuie să provină dintr-o sursă subterană protejată și să-și păstreze conținutul de minerale și oligoelemente de la sursă până în sticlă; poate fi supusă doar unei liste restrânse de tratamente permise, cum ar fi separarea fierului sau a sulfului ori îndepărtarea unei părți din dioxidul de carbon prezent în mod natural. Nu se poate adăuga nimic, cu excepția reintroducerii propriului CO2 al apei pentru varianta carbogazoasă (sursa: Regulamentul din 2007 privind apa minerală naturală, apa de izvor și apa potabilă îmbuteliată). În SUA, definiția FDA stabilește un nivel minim de 250 ppm de solide dizolvate totale pentru apa provenită dintr-o sursă protejată în mod similar, în timp ce normele UE se concentrează pe tratarea minimă la sursă, nu pe un prag mineral fix (sursa: Apă minerală, Wikipedia).

Definiția de reglementare nu garantează un nivel mineral ridicat și uniform pentru toate mărcile. Analizele apelor minerale îmbuteliate au constatat că, pentru unele mărci, conținutul median de minerale este sub cel al apei obișnuite de la robinet, în timp ce alte mărci, cu un conținut mai ridicat de minerale, depășesc 1.000 ppm de solide dizolvate totale (sursa: Apă minerală, Wikipedia). Așadar, dacă o comparație pornește de la presupunerea că apa minerală este întotdeauna „bogată în minerale”, presupunerea nu se susține nici măcar înainte de a ajunge la întrebarea despre hidrogen.

Poți folosi apă minerală într-o sticlă pentru apă cu hidrogen bazată pe electroliză?

Aceasta este întrebarea practică din spatele majorității căutărilor care pun cele două în opoziție: poate funcționa sticla pe care o ai deja în bucătărie cu apa pe care o bei deja? În cazul unei sticle precum Hydrion Core, care folosește electroliza SPE/PEM pentru a separa apa și a dizolva gazul H2 în ea, răspunsul depinde de conductivitate, nu de cât de „bună” este apa. Apa pură abia conduce electricitatea de una singură, transportând aproximativ o sutime dintr-o miime din curentul transportat de apa de mare, deoarece conține foarte puțini ioni dizolvați care să transporte sarcina electrică (sursa: Electroliza apei, Wikipedia). De aceea, sticlele cu electroliză sunt proiectate pentru apă cu o cantitate specifică și moderată de minerale dizolvate, nu pentru apă distilată sau ultrapură. Această limitare de proiectare este explicată mai în detaliu în articolul nostru despre de ce aparatele pentru apă cu hidrogen au nevoie de apă distilată sau pură și în explicația despre TDS, dacă vrei să afli mai multe despre intervalul de conductivitate.

Majoritatea apelor minerale îmbuteliate conțin mult mai multe solide dizolvate decât intervalul pentru care este proiectată sticla. Ionii străini din apa introdusă pot afecta în timp membrana unei celule de electroliză, îi pot scurta durata de viață și îi pot reduce eficiența (sursa: Electroliza apei, Wikipedia). Din acest motiv, producătorul unei sticle comparabile cu tehnologie SPE/PEM recomandă folosirea apei filtrate, distilate sau purificate prin osmoză inversă în locul apei de la robinet. Avertizează că mineralele și substanțele chimice din apa de la robinet pot lăsa depuneri, care scurtează durata de viață a aparatului și impun curățarea mai frecventă (sursa: Întrebări frecvente despre Echo Flask). Este o problemă de întreținere care se acumulează în urma utilizării repetate, nu o dovadă că o singură sticlă de apă minerală va deteriora imediat aparatul: să folosești o dată apă minerală, într-o zi în care nu ai altă apă la îndemână, este diferit de a face din asta un obicei zilnic.

De ce „mai multe minerale” nu înseamnă automat mai bine pentru aceste aparate

Poate fi tentant să presupui că mai multe minerale dizolvate înseamnă o conductivitate mai bună și, prin urmare, performanțe mai bune, însă această logică ignoră limitele pentru care a fost construit aparatul. Plăcile din interiorul unei sticle cu electroliză sunt proiectate pentru un anumit interval de conductivitate, iar depășirea cu mult a acestuia nu face producerea hidrogenului mai eficientă; doar adaugă mai mulți ioni care pot murdări plăcile în urma ciclurilor repetate. Comparația noastră completă despre ce apă să folosești într-o sticlă pentru apă cu hidrogen: de la robinet, îmbuteliată, filtrată sau distilată explică ce se întâmplă și cu alte surse obișnuite de apă și ajunge la aceeași concluzie: urmează intervalul recomandat de producător, nu presupunerea că „mai multe minerale înseamnă mai bine”.

O tabletă cu magneziu pentru hidrogen funcționează după un alt principiu

Tabletele Hydrion H2 evită problema conductivității folosind un mecanism complet diferit. În loc să treacă un curent electric printr-un electrod aflat în apă, o tabletă pe bază de magneziu reacționează direct cu apa în care este pusă, eliberând hidrogen dizolvat pe măsură ce se dizolvă. În apă nu rămâne mult timp nicio membrană sau placă de electrod, așa că problemele legate de depuneri și conductivitate, care se aplică unei sticle cu electroliză, nu se aplică în același fel unei tablete. Astfel, o tabletă este o metodă mai previzibilă de a adăuga hidrogen într-un pahar cu apă minerală, deoarece nu îi ceri unui aparat proiectat pentru un anumit interval de conductivitate să proceseze apă îmbuteliată în cu totul alt scop.

Așadar, pe care ar trebui să o alegi?

Răspunsul sincer depinde de care dintre cele două întrebări încerci, de fapt, să răspunzi. Dacă vrei un profil mineral specific și cunoscut, apa minerală în care ai deja încredere rămâne, de una singură, alegerea mai fiabilă pentru acest lucru; adăugarea hidrogenului nu îmbunătățește și nu înlocuiește acest profil. Dacă vrei hidrogen dizolvat, obiceiul mai util este să-l bei la scurt timp după ce este produs, deoarece H2 este un gaz care se pierde treptat din orice apă, indiferent cât de bogată sau săracă în minerale era la început. Pentru o sticlă cu electroliză, folosirea tipului de apă pentru care a proiectat-o producătorul menține previzibile atât performanța, cât și întreținerea. Dacă vrei să începi cu bazele, articolul nostru introductiv despre ce este apa cu hidrogen și explicația despre electroliza SPE/PEM le prezintă. Dacă vrei să adaugi hidrogen într-un pahar cu apă minerală, o tabletă precum Hydrion H2 elimină complet din ecuație problema conductivității, un aspect de luat în calcul dacă apa minerală face deja parte din rutina ta zilnică și ai prefera să rămână așa.