Este bună apa de osmoză inversă pentru plante? Minerale, îngrășământ și sfaturi practice

Dacă apa obținută prin osmoză inversă este bună pentru plantele tale depinde de plantele pe care le uzi și de ce faci după aceea, nu există un singur răspuns de tipul da sau nu. Membrana elimină mineralele dizolvate, împreună cu orice contaminanți din apa de la robinet, așa că apa obținută prin osmoză inversă este aproape lipsită de minerale de la bun început. Pentru un grup restrâns de plante care chiar au probleme cu apa obișnuită de la robinet, acest conținut aproape nul de minerale este un avantaj real. Pentru majoritatea plantelor de interior obișnuite, elimină fără să-ți dai seama o sursă de calciu și magneziu pe care o primeau accidental, ceea ce face, de regulă, ca un îngrășământ complet să fie mai important, nu mai puțin important. Cultivatorii hidroponici preferă apa obținută prin osmoză inversă dintr-un alt motiv: aceasta le oferă un punct de plecare cunoscut și previzibil pentru dozarea nutrienților.

• Osmoza inversă elimină în același timp contaminanții și mineralele pe care plantele le pot folosi, așa că „purificată” nu înseamnă automat mai bună pentru orice plantă.
• Plantele carnivore și câteva plante de interior sensibile la fluor sunt cazurile cel mai clar documentate în care apa fără minerale ajută în mod măsurabil.
• Trecerea unei plante de interior obișnuite la apa obținută prin osmoză inversă înseamnă, în general, că îngrășământul trebuie să preia o parte mai mare din rolul pe care apa de la robinet îl îndeplinea accidental.
• Cultivatorii hidroponici preferă apa obținută prin osmoză inversă din motivul opus: un punct de plecare cu un conținut redus și cunoscut face previzibilă dozarea soluției nutritive.

Ce elimină, de fapt, osmoza inversă din apă

Membrana din centrul unui sistem de osmoză inversă împinge apa prin pori suficient de fini pentru a bloca aproape tot ce este dizolvat în ea, iar acesta este întregul scop al procesului: membrana nu face diferența între un contaminant pe care vrei să-l elimini și un mineral pe care o plantă l-ar putea folosi. Osmoza inversă este descrisă ca un proces care elimină deopotrivă contaminanții nocivi și mineralele benefice, deoarece membrana acționează în funcție de dimensiunea particulelor și de sarcina electrică, nu de utilitatea substanțelor pe care le blochează pentru cei care folosesc apa ulterior.

Totalul solidelor dizolvate, sau TDS, este măsurătoarea care face ca expresia „conținut redus de minerale” să fie concretă, nu doar o formulare de pe pagina unui produs. Potrivit definiției pentru totalul solidelor dizolvate, valoarea însumează conținutul anorganic și organic dizolvat al apei, iar printre componentele obișnuite se numără calciul, sodiul, potasiul, clorurile, nitrații și fosfații, dintre care mai multe sunt și nutrienți pentru plante. Un sistem fără bazin precum Hydrion Purity RO600 | Osmoză inversă sub chiuvetă fără bazin, 600 GPD, pompă booster, afișaj TDS îți arată direct această valoare, deoarece afișajul inteligent măsoară în timp real TDS-ul apei care iese de la robinet.

Această recapitulare este intenționat scurtă. Pentru o explicație mai detaliată a mecanismului fiecărei etape a membranei, consultă Osmoza inversă, explicată: ghid complet despre filtrarea apei prin osmoză inversă, iar pentru ajutor la interpretarea valorii TDS, consultă Ce este TDS-ul apei? Valorile măsurate, nivelurile bune și miturile frecvente.

Ce plante preferă cu adevărat apa fără minerale

Plantele carnivore: cel mai clar exemplu

Majoritatea plantelor carnivore, printre care roua-cerului, plantele cu ulcior și capcana lui Venus, au evoluat în soluri acide, sărace în nutrienți, din mlaștini, iar această istorie le face extrem de calcifuge: sunt plante neobișnuit de sensibile la calciu și la alte minerale prezente în solurile și în apa obișnuite. Plantele carnivore au nevoie de apă de ploaie sau de apă distilată ori deionizată prin osmoză inversă, deoarece conținutul de minerale din apa obișnuită de la robinet sau din apa potabilă, în special sărurile de calciu, se acumulează în substratul de creștere în timp și poate omorî planta. Dacă ai o capcană a lui Venus, o rouă a-cerului sau o plantă cu ulcior, acesta este singurul caz de aici în care apa fără minerale este mai degrabă o necesitate decât o preferință.

Plante de interior cu frunziș sensibile la fluor

Un grup mai restrâns de plante de interior obișnuite reacționează în mod specific la fluor, pe care multe rețele municipale de alimentare cu apă îl adaugă sau îl conțin în mod natural. Planta-păianjen, Chlorophytum comosum, este cel mai clar exemplu documentat: Chlorophytum comosum este sensibilă la fluorul din apa de la robinet, care cauzează frecvent vârfurile maronii, cu aspect ars, pe care cultivatorii le asociază cu această specie. Deoarece membrana de osmoză inversă reduce conținutul de fluor, alături de ceilalți ioni dizolvați pe care îi blochează, udarea unei plante sensibile la fluor cu apă obținută prin osmoză inversă evită acest factor de stres specific.

Totuși, aceasta nu este o regulă generală pentru toate plantele de interior. Majoritatea speciilor obișnuite, printre care pothosul, crinii păcii și suculentele, nu sunt calcifuge și tolerează fără probleme conținutul de minerale din apa obișnuită de la robinet, așa că trecerea lor la apă obținută prin osmoză inversă ține de preferință, nu de o nevoie documentată.

De ce majoritatea plantelor de interior au în continuare nevoie de îngrășământ după trecerea la apa obținută prin osmoză inversă

E tentant să interpretezi „nimic dizolvat în apă” ca „nu mai e nevoie de nimic”, dar asta înseamnă să inversezi logica. Apa obișnuită de la robinet nu a fost niciodată un îngrășământ; doar transporta accidental un flux mic și constant de calciu și magneziu în substratul de creștere de fiecare dată când udai. Majoritatea cultivatorilor nu se gândeau la acest aport de fond, pentru că era mereu prezent. Trecerea la apa obținută prin osmoză inversă elimină acest flux, dar nu și nevoia de bază a plantei de calciu și magneziu, care trebuie să provină din altă parte atunci când apa nu mai furnizează nimic.

O metodă simplă de a decide: fertilizează substratul, remineralizează apa sau fă ambele lucruri

Două metode diferite acoperă același deficit, iar majoritatea cultivatorilor au nevoie doar de una dintre ele. Un îngrășământ complet care menționează calciul și magneziul alături de valorile obișnuite pentru azot, fosfor și potasiu acoperă deficitul la nivelul rădăcinilor, după programul de fertilizare potrivit plantei. O etapă minerală alcalină montată în linie după membrana de osmoză inversă, precum Hydrion TAM3 filtru alcalin mineral | Postfiltru de remineralizare pentru osmoză inversă, pH 7,5+, adaugă în schimb calciu, magneziu, potasiu și zinc direct în apă și îi ridică pH-ul peste 7,5, astfel încât fiecare udare conține deja o parte din minerale înainte de a folosi îngrășământul.

Niciuna dintre variante nu este strict necesară de una singură: un cultivator care fertilizează din belșug poate lăsa apa fără remineralizare, iar cine remineralizează apa se poate descurca cu mai puțin îngrășământ. Comparația detaliată dintre picăturile minerale și un filtru mineral montat în linie precum TAM3, inclusiv situațiile în care fiecare este mai potrivit, este prezentată în Picături minerale sau filtru mineral montat în linie pentru apa obținută prin osmoză inversă: cum alegi; iar în De ce (și cum) să remineralizezi apa obținută prin osmoză inversă: pH, gust și minerale găsești o analiză similară despre remineralizarea apei pentru băut, nu pentru plante. Ideea de reținut din această secțiune este că o plantă de interior udată exclusiv cu apă obținută prin osmoză inversă și nefertilizată, lună după lună, nu primește calciul și magneziul pe care le primea înainte, fără să-ți dai seama.

Apa obținută prin osmoză inversă în hidroponie

Cultivarea hidroponică elimină solul din ecuație și, odată cu el, capacitatea de tamponare pe care substratul o oferă în mod normal împotriva variațiilor bruște ale pH-ului sau ale concentrației de nutrienți. Hidroponia nu beneficiază de capacitatea de schimb cationic a solului, motiv pentru care cultivatorii măsoară direct concentrația soluției cu un aparat de măsurare a conductivității electrice, în loc să se bazeze pe un substrat de creștere care să echilibreze lucrurile. Tocmai de aceea contează mai mult aici un punct de plecare cu un conținut redus și cunoscut decât în cazul unei plante de interior cultivate în ghiveci: dacă apa de bază conține deja o cantitate imprevizibilă de minerale de la robinet, dozarea unui concentrat nutritiv peste aceasta nu oferă o metodă sigură de a afla cât din valoarea finală măsurată provine din nutrienți și cât a fost deja în apă.

Începerea cu apă obținută prin osmoză inversă și cu o valoare TDS măsurată în timp real schimbă situația. Cultivatorul poate confirma că valoarea inițială este aproape de zero înainte de a amesteca orice, apoi poate măsura conductivitatea sau TDS-ul după dozare, știind cu mai multă siguranță că valoarea reflectă soluția nutritivă, nu o cantitate necunoscută adusă de apa de la robinet.

Dar apa reziduală (de la evacuare)?

Orice sistem de osmoză inversă evacuează o parte din apă în timp ce o filtrează pe cealaltă, iar un sistem fără bazin precum RO600 face acest lucru într-un raport de aproximativ 2:1 între apa pură și cea evacuată, astfel încât prin conducta de evacuare pleacă mai multă apă decât iese filtrată de la robinet. Această apă reziduală nu este contaminată într-un mod special: este aceeași apă de la robinet cu care ai început, doar că are o concentrație mai mare din substanțele respinse de membrană, inclusiv aceleași minerale și orice contaminanți prezenți inițial.

Pentru majoritatea plantelor obișnuite de exterior, apa reziduală este o alternativă rezonabilă la turnarea ei direct în scurgere. Situația este diferită pentru plantele calcifuge și sensibile la fluor menționate mai devreme, care ar trebui să primească apa filtrată tocmai pentru că apa reziduală concentrată conține mai mult, nu mai puțin, din substanțele la care sunt sensibile. În orice caz, apa reziduală nu este o sursă de nutrienți, iar folosirea ei ca înlocuitor pentru îngrășământ ar fi o greșeală, indiferent de plantele udate cu ea.

Cum decizi ce se potrivește plantelor pe care le ai

Niciuna dintre aceste informații nu duce la o singură regulă valabilă pentru toate plantele din casă. Dacă ai deja un robinet cu apă obținută prin osmoză inversă în bucătărie, varianta practică este să verifici valoarea TDS în timp real, apoi să decizi pentru fiecare plantă dacă ți se potrivește un îngrășământ complet, o etapă montată în linie precum TAM3 sau ambele. Plantele carnivore și cele sensibile la fluor trebuie să primească apă filtrată; majoritatea celorlalte plante de interior pot fi udate cu oricare dintre cele două tipuri de apă, atât timp cât programul de fertilizare ține cont de mineralele pe care apa nu le mai furnizează. Afișajul sistemului Hydrion Purity RO600 | Osmoză inversă sub chiuvetă fără bazin, 600 GPD, pompă booster, afișaj TDS simplifică primul pas: verificarea valorii TDS reale înainte să uzi orice plantă.