Apă structurată vs apă cu hidrogen: una se măsoară

Atât apa cu hidrogen, cât și apa structurată sunt vândute ca o îmbunătățire față de apa de la robinet, iar afirmațiile despre ele sunt comparate atât de des în aceeași frază, încât par variante ale aceleiași idei. Nu sunt. Apa cu hidrogen conține un anumit gaz dizolvat, hidrogen molecular (H2), iar cantitatea acestui gaz dintr-o anumită probă poate fi măsurată cu un instrument identificat prin nume și exprimată printr-o valoare, în părți per miliard (PPB) sau miligrame pe litru. „Apa structurată” sau „hexagonală” descrie o presupusă rearanjare a moleculelor de apă într-o formă stabilă și ordonată, iar nicio metodă standard de laborator nu a reușit să demonstreze că această configurație există sau că se comportă diferit față de apa ultrapură. Pentru a compara cele două, testul util este să vezi dacă o afirmație poate fi verificată cu un instrument sau doar printr-o descriere.

• Apa cu hidrogen este apă cu gaz H2 dizolvat, o cantitate care poate fi verificată cu picături de test cu reactiv, un aparat electronic sau o tehnică de laborator, precum cromatografia gazoasă.
• Apa structurată sau hexagonală descrie o presupusă configurație moleculară pe care testele prin rezonanță magnetică nucleară (RMN) nu au reușit să o distingă de apa ultrapură sau chiar de urina umană, în aceleași condiții de testare.
• Potențialul de oxidare-reducere (ORP) este adesea afișat alături de valorile hidrogenului, dar este o măsurătoare electrică generală, influențată de mai mulți factori, nu o valoare specifică hidrogenului.

Ce susține, de fapt, „apa structurată”

Afirmația din spatele apei structurate este că apa lichidă obișnuită poate fi rearanjată într-o rețea hexagonală stabilă, descrisă uneori drept o „a patra fază”, distinctă de starea solidă, lichidă și de vapori, și că această configurație schimbă modul în care apa se comportă sau interacționează cu organismul. Este o idee specifică și verificabilă, așa că este firesc să ne întrebăm ce se întâmplă atunci când cineva o testează efectiv.

Rezonanța magnetică nucleară, metoda standard prin care chimiștii examinează modul în care sunt aranjate și se mișcă moleculele într-un lichid, a fost folosită pentru a analiza apa comercializată ca hexagonală sau structurată și nu a evidențiat o diferență semnificativă față de apa ultrapură sau chiar față de urina umană, în cadrul aceluiași test (sursa: Apa hexagonală). Unul dintre motivele pentru care o structură stabilă, la scară largă, este greu de împăcat cu chimia fundamentală a apei ține de timp: legăturile de hidrogen dintre moleculele de apă se rup și se refac continuu, în intervale mai scurte de 200 de femtosecunde, mult prea rapid pentru ca o rețea ordonată să se mențină în întregul volum al unui pahar cu apă (sursa: Apa hexagonală).

În plus, nu există o unitate de măsură pentru aceasta. Hidrogenul se măsoară în PPB și mg/L, temperatura unui cuptor se măsoară în grade, iar solidele dizolvate totale din apa de la robinet se măsoară în ppm. Pentru apa structurată sau hexagonală nu există o valoare echivalentă pe care să o raporteze un laborator, să o verifice o parte independentă sau să o afișeze pe eticheta unei sticle. O afirmație care nu poate fi măsurată prin nicio metodă specifică nu este automat falsă, dar nici nu poate fi verificată, iar aceasta este diferența față de comparația făcută în acest articol.

Ce susține, de fapt, „apa cu hidrogen”

Acest gaz dizolvat, hidrogenul molecular (H2), ajunge în apă prin una dintre două metode uzuale: electroliza, care descompune moleculele de apă și eliberează gaz H2 la un electrod din interiorul unei sticle, al unui ulcior sau al unui aparat, ori o tabletă reactivă, în care magneziul reacționează cu apa și eliberează hidrogen gazos pe măsură ce se dizolvă. Ambele metode duc la același tip de gaz în apă; diferă doar modul în care este produs.

Interesul pentru consumul de H2 își are originea într-o serie de studii de laborator și pe animale, în special într-o lucrare din 2007 semnată de Ohsawa și colegii săi, publicată în Nature Medicine, care a constatat că hidrogenul molecular poate reacționa selectiv cu radicalul hidroxil, o formă deosebit de reactivă și dăunătoare celulelor a speciilor reactive de oxigen, în celule cultivate și în modele animale de leziuni cerebrale provocate de fluxul sanguin restricționat (sursa: Ohsawa și colab., Nature Medicine (2007), prin Europe PMC). Această constatare ține de un mecanism chimic observat în celule și la animale, nu de un rezultat demonstrat la oameni, și nu afirmă că apa cu hidrogen tratează sau previne vreo afecțiune. Ea oferă însă un motiv chimic specific și verificabil pentru a considera concentrația de H2 o valoare relevantă, nu un artificiu de marketing.

Fiind un gaz identificabil, cantitatea dizolvată într-o anumită sticlă cu apă, la un anumit moment, este o mărime fizică reală. Aceasta crește în timpul unui ciclu de electroliză, scade din nou pe măsură ce apa stă în contact cu aerul și poate fi captată ca valoare, la fel ca orice gaz dizolvat.

Cum se verifică, de fapt, hidrogenul dizolvat

Faptul că o afirmație despre hidrogen poate fi măsurată în principiu nu înseamnă că toate valorile hidrogenului de pe etichete au fost măsurate în același mod. Trei metode detectează efectiv H2, iar o măsurătoare uzuală nu o face.

• Picături de test prin titrare. Un reactiv înrudit cu albastrul de metilen își schimbă culoarea în prezența hidrogenului dizolvat, iar numărul de picături necesare pentru decolorarea completă a probei oferă o valoare exprimată în fracțiuni de parte per milion. Metoda este ieftină și specifică hidrogenului, deși testul se face manual și interpretarea poate varia într-o oarecare măsură de la o persoană la alta.
• Aparate de măsurare a hidrogenului dizolvat. Senzorii electronici indică direct concentrația în ppm sau PPB. Instrumentele mai precise sunt echipamente de laborator, nu gadgeturi de buzunar, iar precizia variază în funcție de senzor și calibrare. Aceasta este o chestiune separată de întrebarea dacă metoda în sine măsoară hidrogenul (subiect abordat mai detaliat în comparația aparatelor de măsurare a hidrogenului dizolvat).
• Cromatografie gazoasă. Aceasta este metoda de laborator care separă și cuantifică direct gazele dizolvate, raportând de obicei rezultatele în miligrame pe litru. Este metoda de referință atunci când rezultatul trebuie să reziste unei evaluări independente.

ORP, sau potențialul de oxidare-reducere, este adesea afișat alături de valorile hidrogenului și merită să precizăm ce măsoară de fapt: tendința generală a unei substanțe de a accepta sau de a ceda electroni, exprimată în milivolți. Gazul hidrogen împinge într-adevăr ORP-ul în valori negative, dar același lucru îl fac și pH-ul, temperatura și mineralele dizolvate, care nu au nicio legătură cu conținutul de hidrogen. O valoare ORP negativă este un indiciu al prezenței unei substanțe reducătoare, nu cantitatea de hidrogen, iar tratarea ei ca atare exagerează ce ne poate spune această valoare (explicația completă se găsește în cum se măsoară hidrogenul în apă).

Cum arată o valoare a hidrogenului verificată în laborator

Pentru a înțelege ce înseamnă „măsurabil” în practică, este util să analizăm un rezultat real de testare, nu doar o fișă cu specificații. Un laborator independent, H2 Analytics, a folosit un cromatograf de gaze SRI 8610C, din aceeași categorie de instrumente descrise mai sus, pentru a testa sticle din gama Hydrion și a raporta hidrogenul dizolvat în miligrame pe litru. Metodologia completă și rezultatele sunt prezentate în raportul de certificare al laboratorului independent.

Rezultatul de laborator completează specificațiile afișate pe paginile produselor, care reprezintă un alt tip de verificare, dar tot o verificare, iar durata ciclului contează înainte de a le compara. Sticla Core este specificată pentru până la 5.000 PPB (5 ppm), folosind electroliză PEM cu platină și iridiu, cu un ciclu care se încheie în mai puțin de cinci minute, vizibil mai scurt decât testul de 20 de minute efectuat în laborator. Prin urmare, valoarea de 9,00–9,14 mg/L este rezultatul ciclului mai lung, nu o descriere a cantității care ajunge în sticlă într-un ciclu obișnuit de cinci minute; valoarea de 5,85–6,05 mg/L măsurată în raport după 10 minute este mai apropiată de utilizarea de zi cu zi. Hydrion Pulse Sticlă Apă Hidrogenată are specificații diferite: aproximativ 4.000 PPB la setarea de 5 minute și până la 8.000 PPB la 10 minute, folosind electroliză SPE/PEM cu electrozi din titan acoperiți cu platină. Cele două sticle au valori diferite pentru că folosesc cicluri și componente hardware diferite, nu pentru că una produce un tip de hidrogen pe care cealaltă nu îl produce; o valoare PPB mai mare indică mai mult gaz dizolvat conform metodei respective, la momentul respectiv, nu un verdict despre care sticlă este mai bună per ansamblu (mai multe detalii despre interpretarea unei valori PPB găsești în explicația valorilor PPB din apa cu hidrogen). Pentru această comparație contează ceva mai simplu: ambele seturi de valori provin de la un instrument identificat prin nume, un laborator identificat prin nume sau un test documentat al specificațiilor, cu o durată de ciclu precizată — exact tipul de verificare la care afirmația despre „apa structurată” nu a fost niciodată supusă.

O metodă rapidă de evaluare a oricărei afirmații despre apă

Întrebarea dacă ceva poate fi măsurat se aplică și dincolo de această comparație. Când un produs sau un tratament pentru apă susține că este diferit de apa de la robinet, trei întrebări te ajută să deosebești o afirmație verificabilă de una neverificată.

• Ce anume se susține că se schimbă în apă? O descriere vagă, precum „mai vie” sau „se absoarbe mai bine”, este mai greu de testat decât una specifică, precum „mai mult hidrogen gazos dizolvat”.
• Există un instrument specific sau o unitate concepută pentru a măsura exact acel lucru? Pentru hidrogen există picături de test, aparate de măsurare a hidrogenului dizolvat și cromatografie gazoasă, fiecare raportând o valoare în ppm sau PPB. O afirmație despre structura apei nu are un echivalent.
• Dacă este prezentată o valoare, a fost obținută printr-o metodă concepută pentru substanța respectivă sau printr-un indicator general folosit ca substitut? ORP este o măsurătoare reală și utilă, dar nu este o măsurătoare a hidrogenului; tratarea ei ca atare este o modalitate obișnuită prin care o afirmație nemăsurată împrumută credibilitatea uneia măsurate.

Aplicată aici, apa cu hidrogen trece primele două teste, cu mențiunea că orice valoare specifică ar trebui să provină dintr-un test real, nu dintr-o presupunere, în timp ce apa structurată nu are în prezent nicio modalitate de a le trece. Demontarea mai amplă a miturilor despre apa cu hidrogen examinează mai multe afirmații folosind același standard, iar testul „există o valoare și este tipul potrivit de valoare?” se aplică la fel de bine și altor tratamente alternative ale apei, inclusiv comparației apei cu șungit, dacă vrei să exersezi. Dacă vrei să vezi specificațiile PPB pentru diferitele tipuri de produse pentru apă cu hidrogen, prezentate una lângă alta, colecția de produse pentru apă cu hidrogen le prezintă în același mod ca acest articol: ca valori, nu ca sloganuri.