Ce gust are apa cu hidrogen? (Și ce înseamnă un gust neobișnuit)
Dacă urmează să încerci apa cu hidrogen pentru prima dată, varianta scurtă și liniștitoare este aceasta: un pahar preparat corect are gustul apei puse în sticlă. Hidrogenul în sine nu adaugă aromă, miros sau postgust. Gustul poate varia în funcție de apa folosită, de dispozitivul care a preparat-o și, uneori, de un gust care nu are nicio legătură cu hidrogenul și căruia merită să-i acorzi atenție.
- Hidrogenul gazos în sine nu are gust. Hidrogenul molecular (H2) nu are culoare, miros sau gust pe care limba ori nasul să le poată percepe.
- Unii băutori remarcă o senzație mai catifelată în gură datorită microbulelor fine de hidrogen, o impresie de textură, nu o aromă nouă.
- Gustul de bază vine de la apa folosită, inclusiv de la conținutul de minerale, modul în care a fost tratată și felul în care au fost curățate sticla sau cana înainte de utilizare.
- Două gusturi neobișnuite merită verificate: un gust asemănător înălbitorului indică prezența clorului sau a ozonului, iar un gust metalic sau amar indică, de regulă, minerale sau instalațiile sanitare, nu hidrogenul.
Pe scurt: apa cu hidrogen are gustul apei folosite
Toarnă într-un pahar apă îmbogățită cu hidrogen, iar în altul aceeași apă, fără gazul adăugat: într-un dispozitiv proiectat corect, cele două ar trebui să aibă același gust. Ceea ce unii descriu uneori ca pe o diferență este o senzație în gură subtil mai catifelată sau mai fină, pusă pe seama microbulelor foarte fine de hidrogen care se deplasează prin lichid în timp ce bei. Este o observație despre textură, nu dovada unei arome distincte, iar senzația dispare repede după ce apa a stat câteva minute în contact cu aerul și gazul dizolvat începe să se disperseze.
Acest lucru contează pentru oricine se gândește dacă să încerce apa cu hidrogen: nu va trebui să te obișnuiești cu un gust nou. Bei apa pe care o bei deja și adaugi un gaz care nu are nicio caracteristică senzorială proprie.
De ce hidrogenul dizolvat nu adaugă aromă
Hidrogenul molecular (H2) este un gaz incolor și inodor (sursa: Hidrogen — Wikipedia), tocmai de aceea nu are nimic ce receptorii gustativi ar putea percepe. Gustul și mirosul răspund la molecule care interacționează cu anumiți receptori de pe limbă și din cavitatea nazală; H2 dizolvat nu activează aceste căi așa cum, de exemplu, dioxidul de carbon dizolvat creează senzația de furnicături și gustul ușor acrișor al apei carbogazoase.
Concentrațiile implicate confirmă acest lucru. O sticlă, o cană sau o tabletă adaugă hidrogen la nivelul PPB sau al unui număr mic de părți per milion — o cantitate infimă, adăugată apei care reprezintă deja marea majoritate a ceea ce bei. Hidrogenul se combină cu caracterul pe care apa îl avea deja, în loc să-l înlocuiască sau să-l mascheze. De aceea, gustul paharului preparat depinde în continuare de apa turnată în dispozitiv, nu de etapa de electroliză.
Ce schimbă de fapt gustul unui pahar cu apă cu hidrogen
Dacă două persoane descriu experiențe vizibil diferite cu același model de sticlă, explicația ține aproape întotdeauna de un factor anterior adăugării hidrogenului: apa în sine sau starea dispozitivului, nu gazul.
Apă de la robinet, filtrată, îmbuteliată sau distilată: gustul de bază al apei folosite de dispozitiv
Fiecare sursă de apă are propriul profil mineral și propriul istoric de tratare, înainte ca apa să ajungă în camera de electroliză. Apa de la robinet din rețeaua publică poate avea o ușoară notă de clor, în funcție de nivelurile locale de tratare, în timp ce apa filtrată sau distilată are un gust mai neutru de la bun început. Recomandarea producătorilor de a folosi apă filtrată sau purificată, în locul apei de la robinet netratate, are două motive care se suprapun: păstrează gustul constant de la o umplere la alta și protejează membrana de electroliză împotriva depunerilor minerale în timp. O comparație completă a tipurilor de apă potrivite pentru diferite dispozitive este prezentată separat în analiza dedicată apei de la robinet, filtrate, îmbuteliate și distilate pentru sticlele cu hidrogen; pe scurt, cea mai simplă modalitate de a păstra gustul neutru al apei preparate este să începi cu o apă pe care deja o consideri fără gust.
De ce mirosul unei „sticle noi” dispare după primele cicluri
O sticlă nouă, garniturile ei sau husa de transport pot avea un ușor miros de plastic sau cauciuc la primele utilizări, la fel cum se întâmplă adesea cu o sticlă de apă sau o caserolă nouă înainte de primele spălări. Acesta este un efect al procesului de fabricație și al ambalării, nu un semn că procesul de electroliză contaminează apa, iar mirosul dispare, de obicei, după primele cicluri de umplere și clătire recomandate în majoritatea manualelor produselor.
Când un gust indică o problemă, nu doar caracterul apei
Două gusturi neobișnuite merită analizate mai atent, fiindcă indică o problemă a sursei de apă sau a instalațiilor sanitare, nu a sticlei.
Gust de clor sau de „apă de piscină”
Apa care conține clor poate avea un gust și un miros vizibil diferite față de apa netratată, iar diferența devine mai pronunțată când nivelurile de clor sunt mai ridicate sau apa conține mai multe sedimente (sursa: CDC Healthy Water: Dezinfectarea apei cu clor și cloramină). Într-o sticlă cu electroliză, o notă asemănătoare înălbitorului sau apei de piscină poate proveni și de la oxigenul și ozonul care nu au fost separate complet de fluxul de hidrogen în timpul electrolizei; în acest caz, este vorba despre o problemă de proiectare a dispozitivului, nu despre calitatea apei. În oricare dintre situații, soluția nu este să ghicești: diagnosticul complet al motivelor pentru care unele sticle cu hidrogen miros a clor sau ozon și al modului de a le testa explică cum le poți deosebi.
Gust metalic sau amar
Recomandările Agenției pentru Protecția Mediului din SUA (US EPA) privind substanțele nedorite din apa potabilă asociază gustul metalic cu fierul, cuprul, zincul sau manganul, la niveluri mult sub cele considerate un risc pentru sănătate, și menționează separat că un pH scăzut poate produce un gust amar și metalic (sursa: US EPA: Standarde secundare pentru apa potabilă). Aceste minerale apar și în valorile care indică totalul solidelor dizolvate, explicate mai pe larg în articolul explicativ despre TDS în apă, dacă vrei să înțelegi ce măsoară, de fapt, un aparat de măsurare a TDS-ului. Un astfel de gust metalic reflectă caracteristicile sursei de apă sau ale conductelor prin care a trecut, nu ale hidrogenului adăugat ulterior.
Cel mai simplu mod de a verifica oricare dintre aceste gusturi neobișnuite este să guști separat apa simplă de la robinet, înainte să ajungă în sticlă. Dacă simți aceeași notă de clor sau de metal într-un pahar umplut direct de la robinet, cauza ține de sursa de apă sau de instalațiile sanitare ale locuinței, iar o sticlă sau o cană cu hidrogen nu este soluția.
Cum să păstrezi gustul constant
Câteva obiceiuri previn majoritatea variațiilor de gust și merită incluse într-o rutină, în loc să cauți cauza abia după ce apar.
- Începe cu o apă pe care deja o consideri fără gust. Apa filtrată sau purificată elimină o întreagă categorie de variații înainte de adăugarea hidrogenului și este apa pe baza căreia majoritatea producătorilor își proiectează și testează dispozitivele.
- Clătește și curăță dispozitivul conform programului indicat în manual. În timp, reziduurile și depunerile minerale dintr-o sticlă sau cană sunt o cauză mai frecventă a gusturilor neobișnuite decât etapa de electroliză în sine.
- Dacă apa de la robinet are gust de clor sau de metal, discută cu furnizorul local de apă sau cu un instalator, deoarece problema ține de sursă sau de conducte, nu de ceva ce o sticlă poate filtra.
Contează și modul în care este proiectat dispozitivul. Hydrion Core Sticlă Apă Hidrogenată este concepută pentru a separa oxigenul și ozonul de fluxul de hidrogen în timpul electrolizei. Așadar, intenția de proiectare este să adauge hidrogen dizolvat fără a suprapune un miros propriu peste gustul pe care îl are deja apa folosită. Aceasta este o caracteristică de proiectare declarată, nu rezultatul unui test de miros verificat independent, dar mecanismul este relevant pentru întrebarea de față: o sticlă concepută să țină gazele secundare în afara fluxului de apă are o modalitate în minus de a schimba gustul apei din pahar.
Pentru un răspuns scurt, într-o singură frază, alături de alte douăzeci și ceva de întrebări frecvente, consultă întrebările frecvente despre apa cu hidrogen. Acest articol este varianta mai detaliată, pentru oricine vrea să înțeleagă de ce gazul nu are gust, ce influențează de fapt gustul unui anumit pahar și cum să deosebească caracterul obișnuit al apei de un gust care merită verificat.