Apă filtrată cu minerale: ce filtre le păstrează și ce le elimină
În urma filtrării, apa poate avea un conținut ridicat, scăzut sau intermediar de minerale, iar cuvântul „filtrată”, de unul singur, nu îți spune care dintre aceste variante este valabilă. Rezultatul depinde de tehnologia din interiorul filtrului. Etapele de filtrare cu sediment și carbon funcționează prin captarea particulelor și adsorbția substanțelor chimice, astfel că mineralele dizolvate, precum calciul și magneziul, trec direct prin ele. Un dedurizator nu elimină aceste minerale, ci le înlocuiește cu sodiu. Osmoza inversă și distilarea elimină majoritatea mineralelor dizolvate, alături de toate celelalte substanțe, motiv pentru care există postfiltrele minerale, care adaugă o parte dintre ele înapoi. Odată ce știi unde se încadrează filtrul tău, atât gustul apei, cât și o valoare TDS care s-a modificat după instalarea unui echipament nou încep să aibă sens.
- Filtrele de sediment și carbon elimină particule, clor și compuși care afectează mirosul sau gustul, nu mineralele dizolvate.
- Chiar și filtrele ceramice fine și membranele de ultrafiltrare sunt concepute pentru a reține particule și microorganisme, care sunt cu mult mai mari decât un ion mineral dizolvat.
- Dedurizarea face schimb de ioni: înlocuiește mineralele care dau duritatea apei cu sodiu, în loc să elimine complet mineralele. Prin urmare, apa dedurizată nu este același lucru cu apa demineralizată.
- Osmoza inversă și distilarea sunt cele două tehnologii uzuale pentru locuințe care reduc semnificativ conținutul de minerale dizolvate.
- O valoare TDS în creștere după adăugarea unui postfiltru mineral înseamnă că se adaugă minerale înapoi, nu că ceva nu funcționează corect.
Filtrele de sediment și carbon: ce rețin și ce trece direct prin ele
Un filtru de sediment este o sită fizică: reține mâlul, particulele de rugină și alte particule vizibile înainte ca acestea să ajungă la următoarea etapă. Carbonul activ funcționează diferit: adsorbă clorul, compușii organici volatili și compușii care afectează gustul și mirosul, făcând apa de la robinet să aibă un gust fad sau chimic. Niciunul dintre aceste procese nu este conceput pentru a reține ionii dizolvați. Testele realizate de serviciul de extensie universitară pe carbon activ au arătat că acesta „nu elimină bacteriile, azotul din nitrați, fluorurile, clorurile, duritatea (calciu, magneziu) sau majoritatea ionilor metalici” (sursa: Buletinul 1542 al Serviciului de Extensie Cooperativă al Universității din Georgia). De aceea, înaintea unei etape cu carbon se instalează de obicei un prefiltru de sediment: acesta protejează carbonul de colmatarea cu particule, astfel încât să continue să adsorbă eficient compușii care afectează gustul și mirosul, nu pentru a schimba mineralele dizolvate care rămân în apă. Dacă folosești un filtru simplu pentru robinet, o cană filtrantă sau un filtru cu carbon montat sub chiuvetă, te poți aștepta să îmbunătățească gustul și să reducă nivelul de clor, lăsând conținutul de minerale al apei, în esență, neschimbat.
Filtrarea ceramică și ultrafiltrarea: o barieră mai fină, dar același rezultat pentru mineralele dizolvate
Cartușele ceramice și membranele de ultrafiltrare duc mult mai departe aceeași idee: filtrarea fizică. Sunt concepute să blocheze particule și microorganisme mult mai mici decât pot reține o etapă de filtrare cu sediment sau carbon, ceea ce este util când principala preocupare este turbiditatea sau contaminarea biologică, nu gustul. Însă un ion mineral dizolvat este cu mult mai mic chiar și decât porii acestor filtre fine, așa că principiul excluderii pe bază de dimensiune, care face filtrarea ceramică și ultrafiltrarea eficiente împotriva particulelor, nu se aplică și calciului, magneziului sau sodiului aflați în soluție. Cercetarea pentru acest articol nu a identificat nicio sursă care să indice o anumită dimensiune a porilor sau un procent de eliminare a mineralelor dizolvate pentru cartușele ceramice ori de ultrafiltrare. Așadar, consideră această secțiune o explicație a principiului fizic general, nu o valoare rezultată din teste: aceste tipuri de filtre sunt concepute să rețină particule, iar mineralele dizolvate sunt cu totul altceva.
Dedurizarea prin schimb ionic: nu elimină mineralele care dau duritatea apei, ci le înlocuiește cu sodiu
Se presupune adesea că un dedurizator „elimină” duritatea apei, însă, de fapt, un dedurizator cu schimb cationic înlocuiește un grup de minerale dizolvate cu altul. Patul de rășină conține ioni de sodiu și îi eliberează atunci când calciul și magneziul, mineralele care dau duritatea apei, se leagă mai puternic de rășină și le iau locul. Programul WaterSense al EPA descrie procesul ca fiind conceput pentru a „elimina ionii de calciu și magneziu din apa dură, schimbându-i cu sodiu” (sursa: EPA WaterSense, dedurizatoare de apă cu schimb cationic). Periodic, unitatea se regenerează: o soluție concentrată de sare spală rășina, reîncarcând-o cu sodiu proaspăt și evacuând în scurgere ionii de duritate colectați. Merită să reții consecința practică atunci când citești fișa tehnică: apa dedurizată conține în continuare minerale dizolvate, doar că are o compoziție diferită, iar dacă îți urmărești aportul de sodiu, ar trebui să iei în calcul acest compromis, în loc să presupui că dedurizatorul a produs apă fără minerale.
Osmoza inversă și distilarea: cele două tehnologii care elimină majoritatea mineralelor dizolvate
Dacă scopul tău este să reduci, în general, conținutul de minerale dizolvate, nu doar să schimbi ce minerale sunt prezente, cele două tehnologii care fac acest lucru într-un sistem obișnuit pentru locuință sunt osmoza inversă și distilarea. Ambele funcționează după un principiu diferit de cel al filtrelor de mai sus: în loc să rețină particulele în funcție de dimensiune sau să schimbe un ion cu altul, ele separă apa însăși de aproape tot ce este dizolvat în ea.
Cum gestionează osmoza inversă mineralele dizolvate
Membrana de osmoză inversă folosește presiunea aplicată pentru a împinge apa printr-o barieră semipermeabilă, reținând de cealaltă parte ionii dizolvați mai mari, inclusiv calciul, magneziul și sodiul. De aceea, osmoza inversă reduce semnificativ cantitatea totală de solide dizolvate față de apa de la intrare. Totuși, reținerea nu este absolută pentru fiecare substanță dizolvată: aceeași cercetare menționează că un gaz precum hidrogenul sulfurat „trece prin membrana de osmoză inversă”, în loc să fie reținut precum mineralele dizolvate (sursa: Ghidul G1490 al Serviciului de Extensie al Universității din Nebraska–Lincoln). Dacă vrei să afli toate detaliile mecanismului, de la structura membranei până la presiune și raportul de recuperare, explicația completă despre cum funcționează filtrarea prin osmoză inversă acoperă aceste aspecte, iar articolul dedicat întrebării dacă osmoza inversă elimină mineralele analizează mai în profunzime această întrebare specifică și include cifrele relevante pentru deciziile privind apa potabilă.
Cum gestionează distilarea mineralele dizolvate
Distilarea ajunge la un rezultat similar în privința mineralelor, dar pe o altă cale: vaporizează apa și o condensează din nou, lăsând solidele dizolvate în vasul de fierbere, deoarece acestea nu se evaporă odată cu aburul. Cercetările serviciilor de extensie despre distilarea apei în locuințe menționează printre compușii eliminați în acest fel „sodiul, compușii care dau duritatea apei, precum calciul și magneziul... fluorurile și nitrații” (sursa: Ghidul G1493 al Serviciului de Extensie al Universității din Nebraska–Lincoln). Aceeași sursă atrage atenția asupra unei rezerve importante: unii compuși organici volatili, cu puncte de fierbere egale sau apropiate de cel al apei, se pot evapora odată cu aburul și pot ajunge din nou în apa distilată prin condensare, dacă nu se folosește mai întâi o altă etapă de tratare. Principalul cost de funcționare al distilării nu ține de un cartuș de filtrare, ci de electricitate, întrucât încălzirea apei până la transformarea în abur și răcirea ei ulterior consumă multă energie.
De ce se modifică valoarea TDS și ce îți spune aceasta, de fapt
Un aparat de măsurare TDS este util, dar răspunde la o întrebare mai restrânsă decât presupun cei mai mulți. Acesta măsoară „compușii dizolvați în apă care sunt suficient de mici pentru a trece printr-o sită cu ochiuri de 2 micrometri” și, după cum spune clar sursa, „un test TDS măsoară cantitatea, dar nu identifică fiecare compus și nici sursele acestora” (sursa: Publicația 442-666 a Serviciului de Extensie Cooperativă din Virginia). Valoarea EPA de 500 mg/L, citată frecvent, este un ghid orientativ secundar, neobligatoriu, bazat pe criterii estetice, nu o limită stabilită în funcție de efectele asupra sănătății. Prin urmare, o valoare deasupra sau sub acest prag nu este, în sine, o concluzie privind siguranța apei; îți spune doar câtă materie este dizolvată, nu dacă aceasta prezintă un risc. Pentru mai multe informații despre valorile normale și ce poate însemna o schimbare în timp, consultă articolul dedicat interpretării valorilor unui aparat TDS.
De aceea, o valoare TDS în creștere după instalarea unui postfiltru mineral poate părea îngrijorătoare, deși nu este. Dacă treci apa de osmoză inversă prin Hydrion TAM3 filtru alcalin mineral, pagina produsului precizează clar că este normal ca valoarea măsurată să crească, deoarece rolul filtrului, în etapa a treia, este să readauge în apă minerale activate ionic, precum calciul, magneziul și sodiul, pe care sistemul de osmoză inversă le eliminase deja. În acest caz, creșterea valorii înseamnă că mineralele revin în apă, nu că există o scurgere în sistem sau că a apărut un nou contaminant.
Întrebarea mai amplă dacă un consum îndelungat de apă demineralizată are efecte asupra sănătății nu are un răspuns unic și definitiv, iar acest articol nu își propune să ofere unul. Organizația Mondială a Sănătății a analizat direct subiectul în cadrul unei evaluări mai ample a nutrienților din apa potabilă, concentrându-se în mod specific asupra apei demineralizate prin procese precum desalinizarea și tratarea cu membrane (sursa: OMS, nutrienții din apa potabilă). Pentru majoritatea oamenilor, alimentația asigură o parte mult mai mare din aportul zilnic de minerale, astfel că mineralele din apa de băut reprezintă doar una dintre mai multe surse și nu sunt, de unele singure, factorul decisiv. Dacă ai o anumită preocupare medicală legată de aportul de minerale, discut-o cu un medic, în loc să te bazezi pe materialele publicitare ale unui filtru.
Alege filtrul în funcție de problema pe care încerci, de fapt, să o rezolvi
După ce ai împărțit tehnologiile în cele care păstrează, elimină sau readaugă minerale, întrebarea practică este ce problemă încerci, de fapt, să rezolvi.
- Dacă problema ține de gust, mirosul de clor sau sedimentele vizibile, o etapă cu carbon sau un filtru de sediment o abordează direct și lasă conținutul de minerale al apei neschimbat. Dacă este prima dată când compari mecanismele de filtrare, explicația generală despre cum funcționează filtrele de apă este un bun punct de plecare.
- Dacă problema este depunerea de calcar și petele lăsate de apa dură, dedurizarea prin schimb ionic o rezolvă. Merită să iei în calcul compromisul legat de sodiu explicat mai sus, dacă deja îți monitorizezi aportul de sodiu din alte motive.
- Dacă principala ta preocupare depășește gustul și vizează reducerea unei game largi de substanțe dizolvate, osmoza inversă sau distilarea merg mai departe decât oricare dintre filtrele de mai sus, dar elimină majoritatea mineralelor dizolvate, alături de toate celelalte substanțe pe care le rețin.
- Dacă ai deja un sistem de osmoză inversă sau unul fără bazin și vrei să readuci gustul mineral al apei și un pH mai puțin acid, un postfiltru mineral montat pe circuit este soluția consacrată. Creșterea valorii TDS după instalare este semnul așteptat că funcționează, nu o defecțiune care trebuie investigată.
TAM3 este conceput să se monteze prin răsucire după un sistem fără bazin, precum Hydrion Purity RO600. Pentru explicația completă a motivelor și a modului de remineralizare a apei de osmoză inversă, inclusiv când merită și când nu merită să o faci, consultă ghidul dedicat remineralizării apei de osmoză inversă.
„Filtrat” descrie ce elimină o tehnologie, nu și ce lasă automat în apă. Alege tehnologia în funcție de problema pe care încerci, de fapt, să o rezolvi, iar gustul apei și următoarea valoare TDS vor avea mult mai mult sens.