Microplasticul din apa de la robinet: ce se știe și ce ar trebui să demonstreze un filtru

Nu se poate răspunde printr-o singură cifră la întrebarea cât microplastic există în apa de la robinet, deoarece termenul acoperă un întreg spectru de dimensiuni ale particulelor, iar studiile folosesc până acum metode diferite. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că riscul este scăzut, având în vedere cunoștințele actuale, dar limitate; furnizorii germani de apă raportează valori foarte mici sau nedetectabile în propriile rețele, iar OMS recunoaște, în același timp, că nu există încă o metodă de măsurare uniformă. Prin urmare, dacă achiziționați un filtru de robinet promovat cu termenul „microplastic”, ar trebui să știți ce dimensiune a particulelor este vizată, ce metodă de testare a fost folosită și cât de veche era cartușa la momentul testării, deoarece tocmai aceste trei informații determină dacă afirmația este susținută de dovezi.

• „Microplastic” nu desemnează o singură dimensiune a particulelor, ci un interval cuprins între aproximativ 0,1 și 100 de micrometri, iar dimensiunea porilor metodei de analiză folosite influențează adesea rezultatul măsurării.
• În prezent, OMS și unii furnizori germani de apă se pronunță, cu rezerve, că microplasticul nu prezintă un risc, fiecare menționând propriile limitări ale datelor disponibile.
• Pentru particulele foarte mici lipsesc, deocamdată, atât metode de detectare fiabile, cât și studii privind filtrarea.
• Pagina produsului pentru filtrul de robinet Hydrion nu face nicio afirmație despre microplastic; aceasta descrie filtrarea particulelor și efectul asupra gustului și mirosului de clor.

Ce cuprinde termenul „microplastic” – și de ce dimensiunea particulelor face diferența

Termenul „microplastic” pare să desemneze o singură substanță clar delimitată, dar, în practică, acoperă un interval larg de dimensiuni. Berliner Wasserbetriebe clasifică particulele de plastic în trei categorii, în funcție de dimensiune: mezoplasticul cuprinde particule de la 0,1 la 5 milimetri, microplasticul variază între aproximativ 0,1 și 100 de micrometri, iar sub acest interval, între 1 și 100 de nanometri, începe categoria nanoparticulelor (Berliner Wasserbetriebe). Această clasificare nu ține doar de definiții, deoarece determină ce anume a fost măsurat de fapt în două afirmații despre acest subiect.

Dimensiunea este esențială pentru evaluarea riscurilor asupra sănătății, deoarece organismul absoarbe diferit particulele mari și pe cele mici. OMS precizează că particulele mai mari de aproximativ 150 de micrometri nu sunt, cel mai probabil, absorbite de organismul uman, în timp ce datele privind absorbția particulelor mai mici sunt mult mai limitate. Tocmai acest interval inferior, cel mai puțin cercetat, este și cel în care detectarea și filtrarea sunt cele mai dificile, o legătură care se regăsește pe tot parcursul acestui articol.

Un principiu similar se aplică măsurării: o metodă de analiză bazată pe o anumită dimensiune a porilor filtrului nu poate detecta, în principiu, particulele mai mici decât acești pori, indiferent de numărul lor real în apă. Prin urmare, rezultatul „nu s-a găsit microplastic” spune mai întâi ceva despre metoda folosită și abia apoi despre apa în sine.

Ce spun furnizorii germani de apă și OMS despre microplasticul din apa potabilă

În 2019, în cea mai cuprinzătoare sinteză de până atunci a datelor disponibile, OMS a concluzionat că, având în vedere cunoștințele actuale, dar limitate, microplasticul din apa potabilă nu pare să prezinte un risc pentru sănătate și a solicitat în mod explicit continuarea cercetărilor (OMS, 2019). Așadar, această evaluare nu este o declarație lipsită de rezerve, ci o apreciere provizorie, bazată pe ceea ce s-a putut măsura până acum.

Berliner Wasserbetriebe face un pas în plus în ceea ce privește propria rețea: apa potabilă din Berlin provine din pânze freatice adânci și străbate cel puțin 30 de metri de sol, un strat care, potrivit furnizorului, reține particulele nedizolvate, inclusiv microplasticul. Pe această bază, furnizorul declară că apa potabilă din Berlin nu conține microplastic. Această afirmație se referă la o anumită zonă de captare și la filtrul său geologic, nu la apa de la robinet din Germania în general.

În urma unei investigații proprii efectuate în 2018 la stația de tratare a apei Haltern, Gelsenwasser a raportat că nivelurile de microplastic măsurate se situau în intervalul valorilor martor analitice, adică la limita a ceea ce metoda mai putea distinge de zgomotul de fond (Gelsenwasser). Trei surse diferite, trei afirmații ușor diferite, iar toate trei sunt corecte în sine, atât timp cât nu sunt generalizate și transformate într-o singură concluzie universală.

De ce rezultatele a două studii despre microplasticul din apă sunt rareori direct comparabile

OMS însăși menționează dezvoltarea unor metode de măsurare standardizate drept prioritate în cercetare, ceea ce înseamnă, prin implicație, că deocamdată nu există un standard comun pentru toate studiile. Fără o metodă comună, comparația directă dintre două cifre din două studii trebuie făcută cu prudență, chiar dacă ambele au fost realizate în mod riguros.

În acest sens, Science Media Center a consultat specialiști care descriu situația astfel: detectarea fiabilă a particulelor mai mici de aproximativ un micrometru nu este încă consacrată, studiile solide despre filtrare se concentrează pe particule mai mari de aproximativ 50 de micrometri, iar, potrivit cercetătorilor consultați, nu există deocamdată deloc studii privind filtrarea particulelor mai mici de 10 micrometri (Science Media Center). Acest lucru corespunde intervalului de dimensiuni prezentat în prima secțiune: tocmai despre particulele cele mai mici și mai puțin cercetate se cunosc cele mai puține lucruri, atât în privința comportamentului lor în organism, cât și a celui în filtru.

Prin comparație, în cazul instalațiilor tehnice mari, cum sunt cele de tratare a apelor uzate, OMS estimează că o a treia etapă suplimentară de tratare, cu filtrare, poate reține peste 90% din microplastic. Această valoare provine dintr-un context complet diferit: stații mari de epurare, cu mai multe etape de tratare, în locul unui singur cartuș montat la robinet, și nu poate fi pur și simplu extrapolată la un aparat compact de uz casnic. Totuși, arată că și în acest caz dimensiunea particulelor rămâne parametrul tehnic decisiv.

Ce poate face mecanic un filtru de robinet – și ce precizează, de fapt, pagina produsului pentru filtrul Hydrion

În principiu, un filtru de particule reține tot ce este mai mare decât dimensiunea minimă eficientă a porilor săi și lasă să treacă tot ce este mai mic. Tocmai aceste două variabile, dimensiunea porilor și metoda folosită pentru a verifica eficiența, determină în cele din urmă valoarea unei afirmații despre filtru, după cum am explicat în secțiunea anterioară.

Pagina produsului Hydrion Filtru de robinet cu ceramică și carbon activ descrie un cartuș înlocuibil, care combină un strat ceramic poros cu carbon activ. Potrivit paginii, stratul ceramic asigură filtrarea particulelor, în timp ce carbonul activ ar trebui să îmbunătățească gustul și mirosul de clor al apei de la robinet deja tratate. Pe pagina produsului nu este menționată o dimensiune concretă a porilor și nici un interval de dimensiuni ale particulelor pentru care a fost testat filtrul.

De ce o afirmație a producătorului nu este suficientă, de una singură, drept dovadă

O formulare precum „filtrarea particulelor” descrie un mod de funcționare, nu o limită de performanță testată. Fără informații despre dimensiunea porilor, metoda de testare și vechimea cartușului la momentul testării, nu se poate deduce de aici o afirmație solidă despre microplastic. Pagina produsului pentru filtrul Hydrion nu menționează microplasticul în niciun loc și prezintă aparatul ca fiind destinat gustului, mirosului și sedimentelor din apa de la robinet deja tratată, nu ca o soluție testată sau certificată pentru o anumită categorie de contaminanți.

Printre celelalte caracteristici menționate pe pagina produsului se numără un debit nominal de 1,2 litri pe minut, o carcasă compactă, montată direct la robinet, cu selector manual și fără alimentare electrică, precum și o durată de viață a cartușului de aproximativ șase luni, ca valoare orientativă, care poate varia în funcție de calitatea apei și de cantitatea utilizată. Pentru a afla dacă carbonul activ modifică o valoare măsurată TDS, consultați articolul despre semnificația valorii TDS în apă: carbonul activ influențează gustul, mirosul și anumite substanțe organice, nu mineralele dizolvate care determină valoarea TDS.

Trei întrebări la care ar trebui să răspundă orice reclamă la filtre care menționează microplasticul

Din secțiunile anterioare se poate deduce o listă scurtă de verificare, pe care o puteți folosi ori de câte ori este nevoie. Dacă întâlniți o afirmație publicitară despre microplastic și un filtru de apă, o puteți evalua cu ajutorul a trei întrebări.

Întrebare	Ce sugerează un răspuns concret	Ce sugerează un răspuns lipsă sau vag
Ce interval de dimensiuni ale particulelor a fost testat efectiv?	Un interval concret, exprimat în micrometri, în mod ideal cu precizarea dacă a fost inclus și intervalul dificil de detectat, sub aproximativ 10 micrometri.	Doar termenul „microplastic”, fără nicio cifră, sau un interval care acoperă exclusiv particulele mari, ușor de filtrat.
Ce metodă de măsurare a fost folosită?	O metodă de analiză menționată clar și verificabilă, în mod ideal cu trimitere la un laborator de testare sau la un standard.	Nicio metodă sau doar o trimitere la „teste proprii”, fără alte detalii.
Cât de vechi era cartușul la momentul testării?	O informație despre vechimea cartușului, deoarece un cartuș nou și unul aproape uzat pot funcționa foarte diferit.	Omiterea acestei informații, care lasă neclar dacă valoarea este valabilă pe întreaga durată de utilizare.

Ca exercițiu, merită să verificați, rând cu rând, orice reclamă la un filtru care menționează microplasticul, folosind acest tabel. O afirmație precum „elimină microplasticul” poate fi evaluată numai dacă include informații despre dimensiunile particulelor, metodă și vechimea cartușului; dacă lipsește oricare dintre aceste trei informații, rămâne neclar ce anume a fost testat, oricât de plauzibilă ar putea părea afirmația.

Cum să interpretați informațiile – și ce urmează

Pe scurt: OMS și unii furnizori germani de apă tind în prezent să considere că microplasticul nu prezintă un risc, fiecare menționând propriile limitări ale datelor disponibile, iar lacunele privind detectarea și filtrarea celor mai mici particule înseamnă că această evaluare se poate schimba odată cu apariția unor metode mai bune. Nu este o contradicție, ci starea obișnuită a unei probleme de cercetare, în care metodele trebuie încă să ajungă din urmă întrebările puse.

Pagina produsului descrie filtrul de robinet Hydrion cu cartuș ceramic și cu carbon activ ca fiind destinat utilizării de zi cu zi: pentru gust, miros și sedimente din apa de la robinet deja tratată, cu un debit nominal de 1,2 litri pe minut și un cartuș care, potrivit producătorului, rezistă aproximativ șase luni. Dacă vă interesează produsul, comparați aceste caracteristici menționate cu propriile nevoi, în loc să vă așteptați la o soluție pentru microplastic, pe care pagina produsului nu o prezintă ca atare.

Pentru o perspectivă mai largă asupra contaminanților, consultați articolul de sinteză despre contaminanții din apa de la robinet din Europa, iar dacă preocuparea dumneavoastră vizează mai degrabă reziduurile dizolvate, cum ar fi pesticidele, găsiți informații detaliate în articolul despre reziduurile de pesticide din apa de la robinet. Dacă, în schimb, vă gândiți la o soluție pentru întreaga locuință, în locul unui singur robinet, consultați analiza din ghidul de filtrare a apei pentru întreaga locuință.