Este bună apa cu hidrogen pentru rinichi? Ce arată studiile (și ce să întrebați medicul)
Dacă tu sau cineva de care ai grijă are boală cronică de rinichi (BCR) sau face dializă, răspunsul sincer este că apa cu hidrogen nu a fost testată într-un studiu clinic efectuat în mod specific pe pacienți cu BCR, așa că nu există o afirmație dovedită că ar fi un tratament, nici în favoarea, nici împotriva ei. În schimb, există un număr mic de studii pe animale care arată modificări biologice la nivelul rinichilor afectați, precum și cercetări observaționale pe pacienți hemodializați care au inclus în rutina lor apă electrolizată cu hidrogen. Niciunul dintre aceste tipuri de studii nu poate demonstra că apa cu hidrogen îți va ajuta rinichii. Dacă gestionezi BCR sau faci dializă, întrebarea mai utilă este cum se încadrează orice cantitate suplimentară de apă și orice cantitate de magneziu pe care o conține în limitele de lichide și minerale stabilite deja de echipa ta medicală.
- Nu există încă studii clinice pe pacienți cu BCR. Dovezile pe oameni provin în întregime din studii observaționale pe pacienți hemodializați, nu din studii randomizate desfășurate pe populația mai largă de persoane cu BCR.
- Studiile pe animale arată activitate biologică, nu un tratament. Modelele de rozătoare cu leziuni renale reacționează la hidrogen administrat sub formă de apă, soluție salină, gaz inhalat sau dializat, dar dozele și căile de administrare nu se traduc direct în consumul unei sticle pe zi acasă.
- Lichidele se contabilizează indiferent de modul în care le consumi. Limita de lichide stabilită pentru o dietă renală sau pentru dializă se aplică apei cu hidrogen la fel ca oricărui alt tip de apă.
- Magneziul este aspectul specific unei tablete. Pe măsură ce funcția renală scade, organismul elimină mai greu magneziul, lucru important dacă iei în calcul o tabletă care conține magneziu, în loc de apă simplă dintr-o sticlă sau dintr-o carafă.
Ce au măsurat, de fapt, studiile despre hidrogen și rinichi
Dovezile privind apa cu hidrogen și rinichii se împart în două categorii distincte de cercetări, care răspund la întrebări diferite. Una se bazează pe modele animale de leziuni renale, iar cealaltă pe persoane care fac deja dializă. Niciuna nu a fost concepută pentru a testa dacă rinichii unei persoane sănătoase au de câștigat de pe urma consumului de apă cu hidrogen, așa că e util să le analizăm separat, în termenii lor, înainte de a trage vreo concluzie.
Ce au analizat studiile pe animale
La șobolani și șoareci, cercetătorii au studiat efectul hidrogenului asupra rinichilor afectați de leziuni prin ischemie-reperfuzie, transplant, anumite medicamente, fibroză renală și BCR indusă. Hidrogenul a fost administrat animalelor pe mai multe căi: apă de băut bogată în hidrogen, soluție salină bogată în hidrogen injectată, gaz de hidrogen inhalat sau hidrogen dizolvat direct în dializat în timpul dializei. În aceste modele, expunerea la hidrogen a fost asociată cu valori mai mici ale azotului ureic din sânge și ale creatininei, precum și cu reducerea markerilor de stres oxidativ, cum ar fi MDA și 8-OHdG, și cu niveluri mai mici ale citokinelor inflamatorii (sursa: Utilizarea clinică și mecanismul de acțiune al hidrogenului molecular în tratarea diferitelor boli renale, inclusiv a bolii renale diabetice). Autorii recenziei subliniază că aceste rezultate reprezintă un punct de plecare, nu un răspuns, și afirmă că sunt necesare studii clinice ample pe oameni înainte ca ele să poată fi confirmate. Dacă vrei o introducere generală despre ce măsoară, de fapt, markeri precum aceștia și de ce îi folosesc cercetătorii, subiectul este tratat mai pe larg separat.
Ce au analizat studiile pe pacienți dializați
Dovezile pe oameni diferă considerabil de cercetările pe animale, atât prin persoanele studiate, cât și prin tipul studiilor. În loc să testeze apa cu hidrogen în rândul populației generale cu BCR, studiile disponibile pe oameni au fost efectuate pe persoane care făceau deja hemodializă și au folosit apă electrolizată cu hidrogen, integrată în rutina de dializă. Acestea au fost studii observaționale, nu studii randomizate, iar grupurile individuale de studiu au variat de la aproximativ 8 la 161 de participanți, cu perioade de urmărire de la o lună la peste trei ani. Printre rezultatele raportate s-au numărat reducerea markerilor de stres oxidativ și diminuarea oboselii asociate dializei; într-unul dintre studii, pe parcursul unei perioade medii de urmărire de aproximativ trei ani, raportul de risc a fost cu 41% mai mic pentru un criteriu compozit care includea mortalitatea și evenimentele cardiovasculare (sursa: Utilizarea apei electrolizate cu hidrogen în gestionarea bolii cronice de rinichi și în tratamentul prin dializă). Aceeași sursă precizează clar că nu au fost raportate studii de intervenție cu apă cu hidrogen efectuate în mod specific pe pacienți cu BCR. Merită să reflectăm la acest lucru: cele mai solide dovezi disponibile pe oameni provin din cercetări observaționale pe o populație mai restrânsă, dependentă deja de dializă, nu dintr-un studiu controlat pe persoane aflate într-un stadiu mai timpuriu al BCR.
De ce aceste dovezi nu demonstrează că apa cu hidrogen este un tratament pentru rinichi
Un studiu observațional poate arăta că pacienții dializați care au băut apă electrolizată cu hidrogen au avut mai puține evenimente cardiovasculare decât cei care nu au băut-o, fără să demonstreze că apa a provocat această diferență. Persoanele care adoptă încă un obicei legat de sănătate în cadrul unei rutine solicitante precum dializa diferă adesea și în alte privințe de cele care nu o fac, de exemplu prin cât de atent respectă recomandările alimentare sau se prezintă la consultații, iar oricare dintre aceste diferențe ar putea explica o parte din rezultat. Aceeași problemă de raționament apare în multe cercetări observaționale din domeniul sănătății, iar o analiză mai atentă a modului în care trebuie evaluate dimensiunea eșantionului, grupul de control și finanțarea unui studiu este utilă înainte de a avea încredere în rezultate prezentate în titluri, precum acesta.
Dovezile obținute pe animale au o altă limitare. Soluția salină bogată în hidrogen, injectată în condiții de laborator controlate, gazul de hidrogen inhalat la o concentrație stabilită sau hidrogenul dizolvat direct în dializat în timpul unei proceduri medicale nu reprezintă aceeași expunere ca un pahar cu apă cu hidrogen băut acasă. Doza care ajunge la țesut, momentul administrării în raport cu leziunea studiată și calea de administrare diferă suficient de mult încât un rezultat observat la rinichii unei rozătoare cu leziuni să nu demonstreze ce se întâmplă, dacă se întâmplă ceva, în rinichii unei persoane care bea zilnic această apă. Întrebarea mai generală despre siguranța consumului zilnic de apă cu hidrogen pentru majoritatea oamenilor este tratată separat de dovezile specifice rinichilor discutate aici.
Ce trebuie să verifice persoanele dializate sau care urmează o dietă renală înainte de a adăuga apă sau tablete
Deoarece studiile de mai sus nu demonstrează un efect terapeutic, întrebarea practică pentru cineva care face dializă sau urmează o dietă renală nu este dacă apa cu hidrogen funcționează, ci dacă adăugarea ei schimbă ceva din ceea ce urmărești deja. Merită să verifici în mod special două lucruri: cât lichid ai voie să consumi și ce altceva, pe lângă hidrogen, ajunge în pahar.
Lichidele se contabilizează indiferent de modul în care le bei
Persoanelor cu BCR li se recomandă adesea să limiteze lichidele, sodiul, potasiul sau fosforul, însă nu există un singur plan alimentar potrivit pentru toți cei care au această afecțiune. Limitele potrivite se stabilesc individual, împreună cu un dietetician sau un profesionist din domeniul sănătății, și se ajustează pe măsură ce funcția renală se modifică în timp (sursa: Alimentația sănătoasă pentru adulții cu boală cronică de rinichi, NIDDK). Asta înseamnă că un pahar cu apă îmbogățită cu hidrogen se include în limita de lichide la fel ca un pahar obișnuit cu apă; hidrogenul adăugat nu schimbă volumul de lichide pe care îl poți bea în siguranță într-o zi. Lista completă a persoanelor care ar trebui să fie prudente cu apa cu hidrogen, dincolo de aspectele specifice rinichilor discutate aici, reunește aceste informații într-un singur loc.
De ce o tabletă cu magneziu ridică o altă întrebare decât apa simplă cu hidrogen
Pe măsură ce funcția renală scade, rinichii elimină mai puțin magneziu din sânge. Hipermagneziemia este rară, dar atunci când apare, afectează în principal persoanele cu funcție renală redusă, mai ales dacă se adaugă și o altă sursă de magneziu, precum un supliment cu magneziu, un antiacid sau un laxativ (sursa: Administrarea magneziului în boala cronică de rinichi, Nutrients). De aceea, o tabletă care conține magneziu ridică o întrebare cu adevărat diferită față de o sticlă sau o carafă care produce hidrogen fără să adauge minerale. Tabletele H2 de la Hydrion se dizolvă într-un pahar cu apă și furnizează 8 ppm de hidrogen molecular, împreună cu 80 mg de magneziu per tabletă; pacientul dializat sau dieteticianul renal trebuie să compare această cantitate de magneziu, nu hidrogenul, cu rezultatele analizelor actuale și cu orice alte surse de magneziu folosite deja.
Pentru cititorii care au primit acordul medicului, modul de utilizare zilnică a tabletelor, inclusiv mecanismul și doza obișnuită, este explicat mai detaliat în altă parte.
Listă de verificare pentru discuția cu medicul înainte de a încerca apa cu hidrogen dacă ai probleme renale
Niciuna dintre cercetările de mai sus nu este un motiv să eviți întrebările despre apa cu hidrogen, dar este un motiv să discuți cu persoanele care se ocupă deja de îngrijirea rinichilor tăi, în loc să iei o decizie doar pe baza unei pagini de produs. O discuție scurtă și concretă acoperă aspectele la care studiile nu pot răspunde:
- Întreabă dacă lichidul suplimentar din apa cu hidrogen se încadrează în limita ta actuală de lichide, având în vedere stadiul bolii renale sau programul de dializă.
- Dacă iei în calcul o tabletă cu magneziu, nu apă simplă, întreabă dacă este potrivită în funcție de rezultatele analizelor actuale, programul de dializă și orice alte surse de magneziu pe care le folosești deja, cum ar fi antiacidele sau laxativele.
- Întreabă dacă răspunsul s-ar schimba într-un alt stadiu al BCR, după începerea sau oprirea dializei ori după un transplant, deoarece toleranța la lichide și minerale se modifică odată cu funcția renală.
Această listă de verificare este menită să fie un punct de plecare pentru discuția cu medicul, nu un sfat medical, și nu înlocuiește limitele individualizate privind lichidele și mineralele pe care medicul sau dieteticianul le-a stabilit deja pentru tine.
Privite împreună, dovezile susțin o concluzie mai modestă decât o promisiune sau un avertisment: apa cu hidrogen a avut efecte măsurabile asupra rinichilor afectați ai animalelor și în studiile observaționale pe persoane care fac deja dializă, dar nimic nu demonstrează deocamdată că tratează sau previne boala renală în populația generală cu BCR. După ce primești acordul medicului pentru a o încerca, decizia practică se reduce la un detaliu la fel de obișnuit ca citirea unei etichete: să verifici cât lichid adaugi și, în cazul unei tablete, ce altceva se dizolvă împreună cu hidrogenul.